Inscrierile pentru workshopul care are drept tema programarea pentru Internet of Things se pot face pana pe 22 martie. Proiectul este realizat de Tech Lounge si de Girls Who Code.

Pe 27-29 martie, asociatia Tech Lounge si Girls Who Code Romania au placerea sa va prezinte primul workshop pentru fete de liceu pe tema Internet of Things: IoT4Girls!

IoT4Girls este singurul program romanesc sponsorizat prin grantul Google RISE Awards in 2015. Workshop-ul este destinat fetelor de liceu, iar participarea este gratuita in urma unei selectii.

Organizatorii asigura si cazare pentru fetele din alte orase decat Bucuresti, in apropierea locatiei workshop-ului (Universitatea Politehnica din Bucuresti).

Ce este inedit la acest workshop este ca nu este nevoie ca fetele participante sa stie programare, trainerii le vor invata tot ce au nevoie sa stie în cele 3 zile ale workshop-ului.

Inscrierile se fac pana pe 22 martie (inclusiv), folosind formularul acesta

Daca doriti sa aflati mai multe despre oportunitatile Girls Who Code Romania, puteti intra pe pagina/grupurile de Facebook, unde veti interactiona direct cu organizatoarele:

  • pagina: https://www.facebook.com/GirlsWhoCodeRO
  • grupul general: https://www.facebook.com/groups/girlswhocode.romania/
  • grupul pentru fetele de liceu: https://www.facebook.com/groups/girlswhocoderomaniaHSE/

GIRLS WHO CODE - ROMANIA (http://girlswhocode.ro) este o comunitate infiintata in februarie 2014 din pura pasiune pentru programare, de către Monica Muntean, Silvia Stegaru si Andreea Visanoiu, coding aficionados. Obiectivul organizatiei este de a oferi sustinere femeilor care vor sa invete sa programeze sau care intentioneaza sa isi imbunatateasca cunostintele in domeniu. Scopul final este acela de a incuraja tinerele romance sa aleaga o cariera in domeniul informaticii.

TECH LOUNGE (http://tech-lounge.ro/) este locul de intalnire in care studenti din ICT si inginerie, tineri interesati de business, dezvoltatori, designeri si antreprenori schimba ganduri si schimba cate un colt de lume. Tech Lounge ofera oportunitati pentru tinerii dezvoltatori si antreprenori din ICT si suport pentru startup-uri. Actualmente Tech Lounge organizeaza programul Innovation Labs, cuprinzand competitii, ateliere si evenimente publice pentru tinere echipe de startup.

Share articol: