La fel ca in 2014, Mark Zuckerberg a vorbit la Mobile World Congress de la Barcelona despre Internet.org, laudand operatorii de telefonie pentru faptul ca incearca sa conecteze oamenii din ingreaga lume: "Oamenii de aici, parte din industrie, conduc demersul de a conecta toata lumea si o fac de decenii" a inceput discursul Zuckerberg.

Zuckerberg a invitat apoi parteneri pe scena pentru a discuta aceasta initiativa si efectele ei de pana acum. I s-au alaturat CEO-ul Airtel Africa, Christian De Faria, Mario Zanotti de la Milicom si CEO-ul Telenor si presedintele GSMA, Jon Fredrik Baksaas. Zanotti a spus ca, de la startul initiative Internet.org, a avut loc o crestere cu 30% a clientilor ce au platit datele si o crestere a vanzarilor de smartphone-uri. De Faria a punctat ca operatorii nu au suferit vreo dauna desi au oferit servicii de internet gratuit prin intermediul Internet.org.

Nu s-a discutat despre lucrurile asteptate de catre cei din audienta, precum drone sau lasere sau alte metode de a-i ajuta pe oameni sa fie conectati. "Oamenii vorbesc despre asta pentru ca e sexy. Problema cea mare este ca exista multi oameni care au crescut fara internet" a mai spus Zuckerberg.

Desi s-a asteptat o ora la cozi pentru a participa la conferinta lui Zuckerberg, imagini aparute pe internet au aratat ca au existat scaune goale. Mai mult - oameni din audienta au adormit in timpul discursului acestuia!