Un om de afaceri din Statele Unite vrea sa puna mana pe 50% din actiunile detinute de Mark Zuckerberg la Facebook

Un antreprenor din domeniul serviciilor Internet, Paul Ceglia, a solicitat nu mai putin de jumatate din actiunile detinute de Mark Zuckerberg la Facebook. Ceglia a fost arestat si acuzat de un tribunal federal american pentru falsificarea asa-zisului contract prin care si-a motivat cererea.

Cei doi, Mark Zuckerberg si Paul Ceglia, au avut o colaborare in urma cu aproximativ 10 ani. Potrivit contractului semnat in aprilie 2003, Zuckerberg a fost de acord sa lucreze pentru site-ul StreetFax.com.

Anchetatorii au descoperit faptul ca Ceglia a falsificat mai multe documente si continulul unor mesaje de e-mail, antedatate ulterior. Acestia au mai gasit in calculatorul acestuia si dovada stergerii in februarie 2011 a contractului original, in care nu este mentionat Facebook.

Paul Ceglia a fost arestat vineri de catre agentii federati, la domiciliul din Wellsville (New York). Ceglia a fost acuzat de frauda si risca o pedeapsa de pana la 20 de ani, potrivit cotidianului Financial Times.

Pe YODA.ro poti gasi cele mai noi si tari programe de downloadat. Pe YODA ai liber la download WinRAR 4.20

Share articol: