Microsoft a dezmintit ca unele conturi ale utilizatorilor de Outlook, Skype si altor servicii sunt accesibile in mod direct agentiei americane de spionaj NSA si a cerut Guvernului permisiunea sa publice numarul exact al datelor transmise autoritatilor.

Dezmintirea Microsoft, ca raspuns unor informatii dezvaluite de cotidianul britanic The Guardian pe baza unor documente furnizate de Edward Snowden, este similara celor formulate incepand de la 6 iunie de giganti in domeniul Internetului ca Google, Apple, Facebook si altii.

Aceste grupuri au fost prezentate de catre Snowden ca participand la programul PRISM, care ar oferi unor analisti din cadrul Agentiei Nationale americane pentru Securitate (NSA) un "acces direct" la serverele lor.

Ingrijorate de repercusiuni asupra imaginii lor, aceste grupuri insista ca detin controlul asupra livrarilor de date.

"Microsoft nu furnizeaza vreunui stat un acces direct si fara probleme la datele clientilor nostri"
, a scris Brad Smith, directorul juridic al grupului, pe un site Microsoft, technet.com.

"Daca un stat cere date ale unor clienti, inclusiv pentru motive ce tine de securitatea nationala, este necesar ca acesta sa urmeze procedurile legale aplicabile".

"Doar o fractiune minuscula, o fractiune de procent, din datele clientilor nostri au facut obiectul unei cereri din partea statului in legatura cu dreptul penal sau securitatea nationala", a precizat el.

Microsoft a depus o cerere, pe 19 iunie, pentru a obtine dreptul sa publice cifra exacta, dezvaluie el. "Credem ca Constitutia ne garanteaza libertatea de a impartasi mai multe informatii cu publicul, insa Guvernul ne impiedica", a adaugat el.

Intr-un articol publicat pe 11 iulie, The Guardian a scris ca apreciaza ca Microsoft colaboreaza cu NSA cu scopul de a livra date ale unor comunicatii ale utilizatorilor sai, in special alecelor care au conturi de e-mail pe Hotmail, devenit Outlook.com.

Aceste documente furnizate de catre Snowden arata, potrivit The Guardian, ca Microsoft a ajutat NSA sa se adapteze noului sistem de criptare a conversatiilor de tip chat pe Outlook.com si sa acceada mai usor la serviciul sau de stocare online de fisiere, Skydrive.

"Nu este nicio suprpriza (ca) ramanem supusi acestor obligatii legale atunci cand lansam produse, inclusiv cand consolidam criptarea si masurile de securitate",
subliniaza Brad Smith. In cazul unei solicitari "legale", "extragem continutul specificat de pe serverele noastre, unde este stocat in mod necriptat, si il furnizam agentiei guvernamentale", a precizat el.

The Guardian a citat totodata un document intern NSA potrivit caruia agentia si-a triplat capacitatile de stocare de conversatii de tip video pe Skype in perioada 2011-2012.

Brad Smith afirma ca, in 2013, "ne-am schimbat procedurile cu scopul de a fi capabili sa continuam sa raspundem unui numar in crestere de cereri ale unor state din lume".

Share articol: