Apple a dezvăluit cum arată iOS13, iar schimbările sunt foarte mari.

În sfârșit, compania a lansat Dark Mode, opțiune care transformă fundalul telefonului într-unul negru și inversează culorile percepute. iOS 13 include, de asemenea, și un nou aspect pentru multe alte aplicații.

Și la nivelul tastaturii vedem evoluții, pentru că acum utilizatorii vor putea să gliseze cu degetul succesiv pe taste pentru a scrie un cuvânt, fără să fie nevoie să apese fiecare buton în parte. Funcția, care a fost încorporată în sistemele Android de mai multă vreme, va face procesul de scriere mult mai rapid.

De asemenea, deblocarea telefonului prin tehnologia Face ID este cu 30% mai rapidă, iar download-urile din App Store sunt cu 50% mai mici, așadar aplicațiile pot fi încărcate de două ori mai repede, susține Craig Federighi, directorul sementului de software, citat de The Independent.

Cea mai mare schimbare este, însă, introducerea Dark Mode. Utilizarea acestui mod le va permite tuturor aplicațiilor să aibă acest nou design, însă utilizatorii pot să rămână la varianta originală, dacă asta își doresc.


Aplicațiile individuale ale Apple vor avea și ele un design nou. În categorie intră și aplicațiile de remindere, care devin din ce în ce mai performante, având acum posibilitatea să țină evidența planurilor tale și să le împărtășească și altor oameni, dacă dorești asta.

Apple susține că are o actualizare grafică și pentru Apple Maps. Cu alte cuvinte, asta înseamnă introducerea mai multor date recoltate utilizănd mașini și avioane, operațiune care urmează a fi finalizată în SUA până la finalul anului.

De asemenea, compania a promovat și o versiune proprie a Google Street View, cu ajutorul căreia oamenii vor putea să conducă și să se plimbe virtual pe străzi. Focusul principal este pe securitate, a mai anunțat gigantul.

Un serviciu din același registru este „Sign in with Apple”, prin care compania vine să contracareze serviciile oferite de Google și Facebook, sugerând că marile companii au abuzat de datele utilizatorilor și că, prin noua funcționalitate, acest lucru nu se va mai întâmpla.

Apple a mai anunțat update-uri și în celelalte versiuni iOS care rulează pe alte produse, precum AirPods, HomePod și CarPlay.

Share articol: