Când spunem gadgeturi, primul gând este în categoria smartphone-urilor, cele mai familiare dispozitive pentru miliarde de locuitori ai planetei. Se numesc "telefoane deștepte", însă de fapt denumirea a rămas în urma caracteristicilor din zilele noastre. Un smartphone poate fi un aparat de fotografiat și filmat de categoria DSLR-urilor - ne putem gândi aici la Huawei P30 Pro, vârful din gama foto al acestui producător, un dispozitiv ce va fi promovat cu siguranță puternic în retail în 2020, ca un moștenitor al faimei deja câștigate de fratele mai mic - Huawei P20 Pro.

Un smartphone devine astăzi dispozitiv de plăți wireless, prin tehnologia NFC. Mai putem spune de GPS (de mare ajutor când călătorești și chiar când cauți anumite adrese prin oraș), putem aminti de partea de divertisment (un mini TV, o consolă ultra mobilă etc.), de asemenea să nu ignorăm aplicațiile care ne permit plăți online, autentificare conturi online cu amprentă și multe altele.

Dar gadgeturile sunt și din alte categorii. Casca de copiat cu cameră video spre exemplu, un sistem care folosește tehnologie de ultimă generație. O cameră video în nasture, micro cameră demnă de filmele cu James Bond... acum iată, este pentru oricine, la prețuri accesibile. Gadgeturi sunt și dronele, care au evoluat de la jucării la dispozitive care pot fi folosite chiar în diverse industrii. Dronele cu ajutorul cărora se filmează evenimente publice sunt cele mai utilizate în lumea foto - video. Dispozitivele de tip smartwatch capătă și ele tot mai multă apreciere în rândul utilizatorilor, fiind cu siguranță în topul ideilor pentru achiziții în 2020.

Vedeta gadgeturilor în momentul acesta este însă de fapt o combinație între smartphone și tabletă, un ecran / computer mobil care poate fi purtat în buzunar de utilizator. Este vorba despre deja celebrul Samsung Galaxy Fold, primul telefon pliabil al producătorului sud-coreean. Atrage atenția designul pliabil, cu un generos ecran Dynamic AMOLED, Infinity Flex Display. Conform îdatelor oferite de Samsung, diagonala ecranului noului Galaxy Fold este de 4.6" în momentul în care smartphone-ul este pliat și ajunge la 7.3" în varianta maximă. Demn de subliniat este faptul că noul smartphone permite continuitate pe cele două ecrane - o aplicație deschisă în ecranul secundar poate să fie continuată pe ecranul principal.

Samsung Galaxy Fold impresionează și la capitolul obiective foto, având un sistem ce conține o cameră frontala, doua camere în interior și trei camere poziționate pe partea din spate. Cei de la Samsung s-au gândit astfel la fotografii reușite, ușor de realizat chiar și cu o singură mână, indiferent de modul în care este utilizat gadgetul - pliat sau nu. Acumulatorul de 4380 mAh oferă optimizare a consumului de energie în funcție de aplicațiile care rulează într-un anumit moment.

Pe lista de achiziții a multor persoane în 2020 vor fi cu siguranță dronele. Așadar, merită să amintim câteva dispozitive ce pot fi luate în considerare. Pentru cei care dispun de bugete mai mari, putem menționa DJI Phantom 4, una dintre puținele drone capabile să ocolească extrem de precis obstacolele fără intervenția utilizatorului. Această dronă poate fi controlată de la o distanță de până la 3,5 km, are autonomie de zbor de 28 de minute și se poate înălța până la 6000 de metri. Viteza maximă este de 20 metri pe secundă, cu viteză la urcare de până la 6 metri pe secundă. Rezoluție cameră video: UHD 4K. Chiar și în condiții de vânt mai puternic, această dronă fabricată din materiale foarte rezistente va putea să satisfacă așteptările unui utilizator pretențios.

Drone cool există și la prețuri mai mici, pe segmente inferioare desigur. Iată drona DJI Tello Iron Man Edition, la un cost de aproximativ 150 de euro. Ajunge până la 100 de metri înălțime și are autonomie de zbor de 13 minute. Nu pare prea impresionant în comparație cu dispozitivul anterior prezentat, dar la un preț de aproape 10 ori mai mic, se poate spune că este o dronă foarte bună. Distracția va fi oricum maximă în operare, chiar și în aceste condiții mai puțin uimitoare.

Și pentru că am amintit de casca de copiat (sau pentru alte utilizări) ce poate fi utilizată cu cameră video camuflată în nasture, trebuie să subliniem faptul că în România au devenit tot mai prezente pe internet gadgeturi pentru spionaj. Sunt fel de fel de camere video sau reportofoane ascunse în pixuri, becuri, prelungitoare și alte obiecte uzuale în orice incintă. Inclusiv în mediul de afaceri, astfel de dispozitive devin utilizate pentru a se urmări de exemplu angajații sau partenerii de afaceri ori pentru a se filma situații cu discuții ce trebuiesc ulterior probate. Fiecare poate avea propriile sale motive pentru care folosește astfel de gadgeturi, dar de preferat este să fie utilizate în mod defensiv, așa cum sunt de exemplu utilizate camerele video pentru trafic, montate în mașină, pentru a surprinde eventuale incidente în care ar fi implicat șoferul.

Ne așteptăm ca pe parcursul anului 2020 marii producători să surprindă prin lansarea de noi gadgeturi pe toate categoriile, pe toate segmentele de preț. De obicei, noile produse sunt cele încadrate în categoria superioară de preț (pentru a se acoperi costurile de cercetare și de marketing), în timp ce produsele până nu demult considerate revoluționare devin "vechi" și din fericire mult mai accesibile și persoanelor cu bugete ceva mai reduse... Evident, smartphone-urile vor fi în continuare gadgeturi de prim-plan, dar pe multe site-uri pot fi descoperite fet de fel de gadgeturi poate nu foarte populare, nu foarte cunoscute de fapt, însă foarte interesante și foarte utile pentru unele persoane.