Oboseala este o stare prin care a trecut toată lumea, stare de care nu se scapă prea ușor cu un pui de somn sau cu ore întregi de stat în pat.

Ținând cont de stilul de viață agitat din prezent, starea de oboseală a devenit ceva obișnuit la finalul fiecărei zile, iar mulți consideră că e firesc să se întâmple așa.

Atâta vreme cât oboseala dispare după o perioadă de odihnă, nu ai niciun motiv să îți faci griji, dar problemele apar când această situație persistă săptămâni sau, chiar, luni întregi. Această stare de oboseală fără sfârșit este denumită, în limbaj medical, oboseală cronică și necesită tratament de specialitate.

Ce este oboseala cronică?

Persoanele care suferă de acest sindrom resimt, permanent, o stare de oboseală și extenuare fizică la cel mai mic efort, stare ce persistă chiar și după câteva ore de odihnă. În cazurile fericite, această stare dispare în decurs de o lună, dar poate persista și pe o perioadă mai îndelungată. Dacă trece de șase luni, atunci este vorba de oboseală cronică și se impun intervenții terapeutice.

Calitatea vieții persoanelor cu acest sindrom este considerabil afectată, ceea ce are un impact negativ și asupra sănătății psihice. Nu de puține ori, cei care suferă de oboseală cronică se luptă și cu depresia și anxietatea. Pe plan fizic, oboseala cronică poate duce la apariția unor boli metabolice sau endocrine, infecții, anemii sau afecțiuni pulmonare ori cardiovasculare.

Factorii determinanți ai oboselii cronice

Apariția bolii este cauzată de un cumul de factori, fiecare afectând, în felul său, organismul. Printre aceștia:

  • Aportul insuficient de nutrienți – asta se traduce printr-o alimentație mai puțin sănătoasă, care nu oferă organismului cantitatea optimă de vitamine și minerale. În acest mod, procesele metabolice sunt afectate, iar organismul devine slăbit și vulnerabil.
  • Stresul – Programul încărcat de la birou, orele petrecute în trafic, evenimentele încărcate emoțional sunt factori de stres frecvenți care își pun amprenta asupra sănătății fizice și psihice.
  • Sedentarismul – uneori, din lipsă de timp, alteori, din lene, pur și simplu, ignori mișcarea. Nu conștientizezi că acest lucru te afectează și poate duce  la apariția unor probleme serioase de sănătate.
  • Odihna insuficientă – mersul la culcare la ore foarte târzii privează organismul de cele 8 ore de somn necesare pentru a se reface. Dacă situația devine un obicei, urmările nu vor întârzia să apară.
  • Infecțiile virale – constituie altă cauză care contribuie la apariția oboselii cronice, mai ales în condițiile unui sistem imunitar slăbit.

Cum scapi de oboseala cronică

Tratamentul medicamentos pentru acest sindrom diferă de la persoană la persoană, fiind unul simptomatic. Abordarea terapeutică se axează, în principal, pe eliminarea factorilor declanșatori, elementele cheie fiind odihna, alimentația, activitatea fizică, alături de  tratarea și combaterea stresului.

Persoanele cu oboseală cronică trebuie să își regleze somnul și să doarmă cel puțin 8 ore pe noapte. În cazul în care pacienții au tulburări de somn, li se prescriu anumite medicamente pentru insomnii, care să-i ajute să doarmă.

Un alt pas important spre vindecare este dieta, care trebuie să includă cât mai multe fructe și legume proaspete, alături de alte alimente cu un conținut bogat de vitamine și minerale.

Orele petrecute pe canapea sau în fotoliu trebuie înlocuite cu ieșiri în natură sau cu scurte plimbări prin oraș. Sunt recomandate plimbări de cel puțin 60 de minute zilnic, care pot fi înlocuite cu o tură de alergare sau alte exerciții fizice. Relaxarea este un alt aspect important, pentru că, în acest mod, se reduce sau chiar se elimină definitiv stresul.

Dacă te simți obosit în fiecare zi, iar această stare persistă pentru o perioadă mai lungă de timp, nu ezita să apelezi la ajutorul unui medic, pentru a evita instalarea oboselii cronice.

Share articol: