În funcție de gusturile noastre de amenajare, preferințe sau bugetul disponibil, fiecare dintre noi își dorește să ofere spațiului în care locuiește alături de cei dragi, o notă personală de eleganță, stil și unicitate. PEFOC, mai mult decât o companie cu peste 20 de ani de experiență în domeniul termicelor neconvenționale, vă oferă prin intermediul unei echipe de profesioniști, idei și soluții care să reușească să inspire pe toți aceia interesați de estetica interioară a căminului, acest spațiu în care, până la urmă, ne vom petrece o mare parte din viețile noastre. 

Așadar, vă prezentăm conceptul de livinguri cu semineu decorativ, o soluție pe cât de practică, pe atât de spectaculoasă, menită să ofere plusul de căldură necesar oricărui cămin, într-o formă extrem de elegantă. Indiferent dacă vorbim despre o casă cu dimensiuni impunătoare sau despre un apartament cochet la bloc, șemineele electrice și bioșemineele sunt obiecte care pot întregi decorul unei locuințe, reușind să însuflețească orice încăpere, chiar dacă nu sunt concepute să devină sursa principală de încălzire.

Modele Bio sunt șeminee care funcționează pe bază de bioetanol, nu necesită coș de evacuare pentru că nu emană nici fum și nici miros. Acestea se prezintă într-o varietate largă de forme, stiluri sau dimensiuni, putând fi încastrate sau atașate pe perete. Bioșemineele pot fi fixe sau mobile: cele fixe pot fi montate în orice încăpere a casei, pornind de la living până la birou și bibliotecă iar șemineele bio mobile, pot fi asezate în orice colț al locuinței, în funcție de dimensiunea lui și spațiul disponibil, pornind de la birou și până la terasa din grădină. Șemineele bio nu ard cu flacără puternică și astfel, nu au nevoie de sticlă termorezistentă, mai ales că aceasta împiedică procesul arderii dacă este închisă complet.

În cazul unui semineu electric, vorbim deja despre adevărate piese de mobilier din lemn masiv cu rol decorativ, menite să reproducă atmosfera idilică generată de un șemineu tradițional. Tehnologiile de ultimă generație cu care sunt prevăzute aceste modele de tip 3D LED controlate prin telecomandă și cu redare audio, permit senzații veritabile ale unui joc relaxant al flăcărilor și al efectului sonor desăvârșit, oferindu-ți experiența inedită asemenea unui șemineu clasic pe lemne, dar la costuri semnificativ mai mici. Deși, la fel ca și în cazul modelelor bio, șemineele electrice nu dețin capacitatea de a încălzi complet o locuință, există totuși varianta de a încălzi un spațiu de până la 37 mp, grație aerotermelor cu care pot fi dotate. La cerere, acestea pot fi îmbunătățite cu o serie întreagă de accesorii hi-tech și funcții suplimentare, în conformitate cu gusturile și preferințele fiecăruia dintre noi. Spre exemplu, un semineu electric alb are rolul de a finisa cu tușe nobile dominate prin puritate și eleganță, fiecare tablou arhitectural.

Piața abundă de oferte și magazine care comercializează astfel de soluții de încălzire și decor, dar dacă îți dorești calitate garantată și nu știi unde să cauți, noi îți propunem să dai un ochi peste oferta celor de la pefoc.ro, unul dintre cele mai cunoscute branduri de soluții de încălzire alternativă din România, specializați în comercializarea și montajul de: șeminee electrice, bio, gaz sau lemne, focare, sobe pe lemne și termoșeminee sau diferite accesorii pentru întreținerea corespunzătoare a soluției tale de încălzire și decor. 

Share articol: