Android 12 aduce cele mai mari schimbări din ultimii ani, în ceea ce privește designul și funcționalitățile. 

Noua variantă a sistemului de operare are un design complet actualizat, mult mai îndrăzneț, în care butoanele vor fi mai mari și mai vizible, iar culorile se vor adapta în funcție de stilul ales de fiecare utilizator.

În primul rând, diferențele se vor vedea la nivel de design, pentru că Google aplică un nou sistem numit Material You. Spre deosebire de prima versiune Material Design, aceasta aduce o serie de noi principii referitoare la crearea de interfețe, iar Google susține că va fi disponibilă pe toate produsele sale, de la web, la aplicații de mobile.

De exemplu, una dintre funcționalitățile spectaculoase prezentate este aceea care îți permite ca, atunci când îți schimbi wallpaper-ul, să ai opțiunea de a schimba automat și culorile utilizate în interfața sistemului tău de operare. Android 12 va selecta culorile dominante și pe cele complementare din imaginea aleasă pentru fundal, iar acestea vor fi aplicate butoanelor și sliderelor, dar și altor elemente care formează interfața de utilizare.

Prin noua versiune, Google speră să schimbe și raportarea utilizatorilor la widget-uri, de data aceasta fiind mai mari, mai spectaculoase și cu un design rotunjit și jucăuș. Ele au și o funcție specială - atunci când un widget este mutat peste wallpaper, acesta își adaptează subtil nuanța de fundal, în așa fel încât să se integreze mai bine în zona de imagine în care a fost amplasat.

De asemenea, una dintre cele mai mari schimbări de design la Android 12 vizează animațiile, care devin din ce în ce mai frecvente și mai accesibile pentru utilizarea zilnică. Și detaliile precum luminozitatea sau volumul sunt mai ușor de ajustat.

Dincolo de felul în care arată, probabil cea mai apreciată modificare se referă la noile funcționalități de securitate, care le permit utilizatorilor să știe exact când sunt folosite camera, microfonul și locația.

Atunci când camera și microfonul sunt pornite, statusul va fi indicat de un led verde din partea dreaptă sus a ecranului. De asemenea, acum există și două opțiuni rapide de a le opri complet, la nivelul întregului sistem.

Atunci când o aplicație încearcă să le utilizeze, Android va afișa o notificare prin care utilizatorul va fi întrebat dacă vrea să pornească microfonul și camera. Dacă acesta alege să nu le pornească, aplicația „crede” că are acces și poate funcționa, dar, de fapt, nu va înregistra nimic.

În ceea ce privește locația, Google adaugă o altă opțiune referitoare la accesul care poate fi oferit. Alături de opțiunile de limitare a accesului doar la momentele în care aplicația este pornită, setările permit acum furnizarea unei locații aproximative sau, după preferințe, a uneia precise. Google sugerează că această distincție ar putea fi utilă în cazul aplicațiilor meteorologice, de exemplu, acolo unde nu este nevoie de locația exactă.

Google introduce și „Privacy Dashboard”, care se concentrează în mod specific pe locație, microfon și cameră. Această funcție îți arată, într-un mod intuitiv și folosind diagrame, de câte ori a fost accesată fiecare componentă în ultimele 24 de ore, dar și un timeline al utilizării fiecăreia.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:


Share articol: