Publicitatea pe dispozitivele mobile pare sa prinda din ce in ce mai bine.

Vanzarile Facebook in primul trimestru al anului au crescut cu 38%, la 1,46 miliarde de dolari, peste estimarile analistilor. Intre timp, profitul net a avansat cu 58%, la 217 milioane de dolari, semn ca publicitatea pe dispozitive mobile genereaza afaceri tot mai mari pentru cea mai mare retea de socializare, anunta mediafax.

Media estimărilor analiştilor contactati anterior de Bloomberg indica venituri de 1,44 miliarde de dolari pentru companie in primele trei luni ale anului.

Platforma pentru publicitate pe smartphone-uri si tablete a devenit o prioritate a Facebook in ultimul an, dupa evolutia modesta a actiunilor companiei in vara anului trecut.

Titlurile s-au depreciat cu peste 50% de la listarea la bursa de la New York, in luna mai a anului trecut, pana in septembrie, din cauza temerilor investitorilor privind capacitatea companiei de a genera venituri din publicitatea pe dispozitive mobile.

In primul trimestru al acestui an, platformele mobile au generat aproximativ 30% din veniturile din advertising ale Facebook, fata de 23% în perioada corespunzatoare a anului trecut.

Numarul utilizatorilor Facebook a crescut cu 23% in ultimele 12 luni, la 1,11 miliarde, dintre care 68%, sau 751 milioane, acceseaza serviciile retelei de pe dispozitive mobile, cu 54% mai multi decat la începutul anului trecut.

Share articol: