Apple a anunțat o schimbare foarte importantă pentru magazinul de aplicații și îi afectează atât pe producătorii de aplicații, cât și pe utilizatorii de iPhone.

Gigantul din Silicon Valley a anunțat că va schimba felul în care taxează companiile care produc aplicații pentru magazinul AppStore. Astfel, Apple va lua doar 15% din vânzările de aplicații și jocuri ale unei companii, în scădere de la 30%.

Asta va înseamna că producătorii de aplicații și jocuri vor câștiga mai mulți bani, iar asta ar putea duce la mai multe produse sau la produse mai calitative. Totuși această măsură nu se aplică pentru toți. Doar dezvoltatorii care au câștiguri mai mici de 1 milion de dolari pe an sunt eligibili pentru această reducere.

Chiar și așa, reprezentanții Apple spun că majoritatea dezvoltatorilor iOS ar fi eligibili pentru acest program, dar au refuzat să spună cât la sută dintre cei 28 de milioane de dezvoltatori s-ar califica pentru această taxă de 15%. Chiar și așa, compania de analiză Sensor Tower susține că 98% dintre dezvoltatorii de iOS ar putea accesa această reducere de 50% a taxei percepute de Apple.

Acest program al Apple va fi disponibil începând cu 1 ianuarie 2021, iar dezvoltatorii vor trebui să aplice pentru a fi acceptați. Compania a anunțat că va da mai multe detalii în decembrie.

AppStore a generat aproximativ 50 de miliarde de dolari în 2019 și este unul dintre cele mai importante surse de venit pentru Apple.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: