Este unul dintre inventatorii revoluționari ai generației sale și un om căruia îi place la nebunie riscul.

Vorbim despre Elon Musk, omul care a înființat PayPal și a dezvoltat între timp giganți precum Tesla și Space X, două dintre companiile care inovează cel mai mult an de an.

La fel ca în cazul oricărei mari companii, și acestea caută an de an să aducă în rândurile sale angajați cu potențial uriaș și talent.

Care sunt principalele criterii de angajare în aceste companii? Mulți ar fi tentați să spună că studiile, însă Elon Musk nu gândește așa.

„Din punctul de vedere al unei companii trebuie să te asiguri că dacă cineva grozav vrea să intre în organizația ta, atunci poate ajunge la un interviu. Asta este cea mai mare grijă a mea. Adică, dacă Nikola Tesla ar trăi azi, ar putea ajunge la un interviu? Dacă nu, atunci facem ceva greșit. Și nu sunt convins încă de faptul că ar putea ajunge la un interviu.”

„Așadar, dacă unul dintre inginerii geniali ai istoriei ar putea să nu prindă un interviu la noi, trebuie să schimbăm asta și să ne asigurăm că nu închidem ușile celor talentați.”

„În general, eu mă uit după persoane care arată calități extraordinare. Nici nu mă interesează dacă acel cineva are diplomă sau nu sau dacă are liceu. Întrebarea este una simplă: A reușit să construiască ceva impresionant? A câștigat o competiție grea? A venit cu o idee grozavă? A rezolvat o problemă complicată?”

„Ceea ce a făcut reprezintă dovada abilităților extraordinare”, a explicat Elon Musk.

Share articol: