Petru Rogojan are 12 ani si a uimit deja mai multi experti europeni in domeniul programarii.

Petru Rogojan invata web design la Universitatea Elvetiana de Stiinte Aplicate Vest-Elvetia din Neuchatel/Saint-Imier (HES-SO, HE-ARC Haute Ecole d’Ingénieurs). El va incheia cursul echivalent cu un masterat in vara anului viitor, cand are sanse sa ajunga cel mai tanar absolvent al universitatii din Elvetia si probabil din lume.

Baiatul are acum 12 ani, iar in urma cu doi ani, alaturi de mama sa, a pasit pragul Asociatiei profesionale Swiss Webacademy, pentru a se inscrie la cursul de Web Designer. 

Dupa numai un an, micutul a ajuns unul dintre cei mai bun webdesigneri din grupa lui, o grupa formata din adulti. Proiectul sau a fost realizarea site-ului pentru Palatul Copiilor din Sibiu, care a devenit ulterior site-ul oficial al institutiei. Petru a devenit, astfel, cel mai tanar atestat de Haute Ecole d’Ingénieurs din toate timpurile. 

Tanarul stie sa creeze aplicatii cu baze de date si sa programeze in php. El a absolvit déjà a doua parte din primul an ce poate echivala un Masterat Universitar complet, castigand in plus, detasat, locul 1 din clasa sa. El a realizat si versiunea in limba germana a site-ului Colegiului Brukenthal din Sibiu. Profesorii au apreciat site-ul creat de Petru, spunand ca e "foarte bine structurat".  

In aceasta saptamana, au inceput, tot la Swiss Webacademy, inscrierile la Modulul de Web Expert unde au reusit sa ajunga doar 5 persoane din cele peste 150 de Web Designeri specializati. Petru face parte dintre cei 5. Asadar, el are sanse ca in luna iulie, la examinare, sa devina - la doar 13 ani cati va avea anul viitor -  cel mai tanar European detinator al unei formari echivalente unui Masterat Universitar complet, recunoscut in toata lumea.

Share articol: