Prima demonstrație a unei flote întregi de mașini autonome într-un mediu urban complex a avut loc la Londra, acolo unde Ford Mondeo a trimis pe drumurile publice mașini echipate cu tehnologia autonomă realizată de firma Oxbotica. 

Compania a anunțat că primul serviciu de ride sharing, prin care pasagerii să fie transportați de mașini fără șofer, ar putea fi implementat începând din iunie 2020. Până acum, companiile implicate au testat, simulând condițiile traficului real, ecosistemul din jurul mașinilor autonome pentru a identifica eventualele probleme, precum atacurile hackerilor, erorile de comunicații sau breșele în materie de legalitate. 

Deocamdată, mașinile funcționează cu un „șofer de siguranță” pe scaunul din față, gata să preia controlul atunci când e nevoie. În cadrul testelor realizate de jurnaliștii de la The Guardian, șoferul a fost nevoit doar o singură dată să preia volanul, ca măsură de precauție. 

Acesta este un pas major pentru introducerea vehiculelor autonome în condiții reale de trafic. „Mașina este doar cireașa de pe tort, dar trebuie să ne gândim la o serie de alte lucruri care trebuie luate în calcul, de la asigurarea siguranței comunicațiilor, până la încrederea pe care o inspiră vehiculele și eventualele riscuri la adresa securității oamenilor pe șosele”, a declarat dr. Graeme Smith, directorul programului Driven al Oxbotica. 

Sursa foto: The Guardian/handout - Driven

Share articol: