Acesta adună date anonimizate de pe Apple Maps pentru a arăta evoluțiile, în timp real. Și Google a lansat o opțiune similară, folosind Google Maps și date furnizate de Android, iar Facebook a pus la dispoziție un instrument de monitorizare a mobilității pe care îl oferă doar autorităților.

„Harta” Apple permite alegerea unei locații și vizualizarea felului în care oamenii respectă distanțarea socială în zona respectivă. Aceasta vine să completeze o nouă soluție dezvoltată de Apple și Google, prin care utilizatorii sunt alertați prin intermediul Bluetooth dacă una dintre persoanele cu care s-au întâlnit recent este diagnosticată cu boala covid-19. Ea va fi, însă, disponibilă abia peste câteva luni.

Instrumentul de mapare a mobilității oamenilor oferă posibilitatea realizării unei filtrări după țara de proveniență, chiar și după unele orașe mai mari, oferind date despre modul în care oamenii s-au deplasat prin oraș – fie cu mașina, fie pe jos, fie cu transportul în comun.

O comparație între state demonstrează cât de repede au fost puse în aplicare măsurile de distanțare socială și unde au fost ele mai eficiente.

De asemenea, Apple a insistat pe faptul că datele sunt anonime și nu încalcă intimitatea oamenilor. Pagina poate fi acccesată aici