CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a transmis că proiectul „internetului spațial” este gata pentru folosirea pe scară largă, după lansarea sateliților Starlink. 

Compania a plasat pe orbita Pământului încă 60 de sateliți doar în această săptămână, iar numărul total a ajuns aproape de 800. SpaceX speră că, în final, va reuși să lanseze în spațiu zeci de mii de sateliți Starlink pentru a crea o constelație capabilă că ofere internet de mare viteză pentru 99% dintre locuitorii planetei.

„Odată ce acești sateliți ajung la pozițiile lor planificate vom putea să rulăm o versiune beta a rețelei în Statele Unite și, sperăm, și în sudul Canadei. Vor urma și alte țări imediat ce obținem aprobările autorităților”, a scris Musk pe Twitter.

Rețeaua Starlink a fost deja testată la o scară limitată, oferindu-le Internet operatorilor de la liniile de urgență deschise în SUA în urma incendiilor de vegetație.

În luna aprilie, Elon Musk spunea că 800 de sateliți ar fi suficienți pentru o acoperire globală semnificativă, deși vitezele nu vor ajunge la 100Mbps așa cum a promis compania, decât după ce rețeaua va fi mult mai extinsă.

Utilizatorii vor putea obține semnal folosind o antennă personală drept hotspot Wi-Fi.

Rețeaua a primit multe critici din partea astronomilor, care susțin că o asemenea structură le-ar putea afecta observațiile și progresul științific. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: