Deocamdata, PSN este offline pe durata nedeterminata deoarece, conform celor postate pe blog-ul oficial al portalului de Patrick Seybold – Sr. Director, Corporate Communications & Social Media, Sony doreste sa rezolve intr-un mod complet vulnerabilitatea de securitate, reconstruind sistemul pentru a evita orice problema de acest gen pe viitor. Desi informatiile sunt destul de putine, se pare ca Anonymous a reusit sa penetreze sistemul intr-un mod atat de grav, incat Sony nu a avut alternativa la oprirea totala a serverelor PlayStation si Qriocity – serviciul Sony de streaming pentru muzica, jocuri si videoclipuri.
Reactia comunitatii a fost... viguroasa, mai ales ca intreruperea a venit la un moment deosebit de nepotrivit – vacanta de Paste, care anul acesta a coincis in cele doua calendare – Iulian (folosit de Bisericile orientale) si Gregorian (Bisericile occidentale) existand voci care au cerut compensatii de la compania japoneza pentru a putea sa “treaca” peste eveniment. Din “fericire” pentru Sony, termenii si conditiile de utilizare a PSN si Qriocity stipuleaza clar ca aceste servicii nu sunt garantate, fiind disponibile “ca atare”.
Ceea ce este deosebit de important de precizat este ca Sony pierde foarte multi bani in acest timp, pentru ca portalul pentru continut platit – PlayStationStore, care reprezinta o importanta sursa de venit, este de asemenea nefunctional, deci unul din putinele locuri unde nu as vrea sa fiu in acest moment este in echipa de programatori care a creat solutia on-line a Sony.

Update: coordonatorii canalelor de IRC Anonymous (desi coordonator este un termen folosit lato sensu, pentru ca structura Anonymous este foarte diluata) utilizate de comunitate au facut public faptul ca nu au nicio legatura cu problemele pe care le are acum PlayStation Network (vezi galerie). Daca ii credeti pe cuvant, sau daca reactia lor a fost determinata de amploarea pe care a luat-o fenomenul, numai cei implicati o stiu.