Am primit in teste tableta Archos Sense 101X si acestea sunt concluziile, dupa ce am incercat-o timp de o saptamana.

Design

Archos Sense 101X este o tableta rugged, care pune accentul pe rezistenta la socuri, cazaturi si lovituri, avand si certificare IP54 pentru rezistenta la apa. 

Prin urmare, este normal sa fie perfect echipata pentru a fi folosita in orice conditii. Are un sistem de protectie din cauciuc aplicat pe cele patru colturi, astfel incat sa nu se sparga daca este scapata pe o suprafata dura.

Carcasa este realizata dintr-un material rezistent, de aceea tableta are si o greutate destul de mare: 600 grame. Dimensiunile sunt 265,4 mm lungime, 13,4 mm grosime si 181 mm latime. Este destul de grea, dar, avand in vedere ca vorbim de o tableta rugged, este perfecta mai ales pentru copiii si adolescentii care vor sa se joace pe un gadget performant, dar nu prea stiu sa aiba grija de el.

La baza, tableta are un sistem magnetic, prin care poate fi atasata la o tastatura, iar pe margini gasim butoanele si porturile (USB Type-C, jack adio, miniHDMI). Ecranul este IPS LCD, de 10.1 inci, cu rezolutie HD 1280 x 800 pixeli. Chiar daca nu m-a impresionat rezolutia ecranului, este acceptabila pentru aplicatii, jocuri simple si navigare online. 

Specificatii tehnice

La capitolul hardware, tableta sta destul de bine. Mi-a placut cum ruleaza aplicatiile, am putut testa diferite jocuri si am vizionat clipuri fara probleme. Se misca rapid, nu se blocheaza si nu consuma prea multa energie, aspect care conteaza destul de mult.

Procesorul este quad-core Mediatek MT8735 de 1,3 GHz, placa grafica ARM Mali T720 MP2, iar memoria RAM de 2GB este suficienta. Spatiul de stocare este de 32GB, dar poate fi extins printr-un card MicroSD pana la 128GB.

Bateria mi s-a parut foarte buna, este de 6000 mAh, astfel incat nu trebuie sa incarci prea des tableta. Te poti juca linistit, poti urmari filme sau clipuri pe YouTube fara sa te gandesti ca ai nevoie de o priza in apropiere sau de o baterie externa. De altfel, bateria rezista pana la 5 ore de vizionare video continua, daca este complet incarcata.

Camera foto principala are 5MP, iar cea frontala 2MP. Nu impresioneaza la acest capitol, dar, pe de alta parte, o tableta de acest fel nu este folosita in special pentru a face fotografii, ci pentru jocuri, aplicatii, internet sau vizionare de filme.

Archos Sense 101X foloseste o cartela nano-SIM si ofera inclusiv apeluri de voce si SMS-uri. Un mare plus este conectivitatea 4G LTE. Tableta are suport GPS, Bluetooth 4.0 si functie Wi-Fi Direct.

Sistemul de operare pe care il gasim pe Archos Sense 101X este Android 7.0 Nougat, un soft care asigura o rulare fara probleme a aplicatiilor.

De asemenea, gadgetul vine cu mai multe aplicatii preinstalate: Gmail, Calendar, Hangouts, Maps, Play Music, Play Movies, Maps, ARCHOS Video, ARCHOS Files.

Ce gasim un pachet

Tableta (care este dotata cu margini de cauciuc si folie de protectie pe ecran) vine la pachet cu un incarcator USB si adaptor pentru priza, cablu USB-Type C, certificat de garantie si ghid de folosire.

Concluzii

Tableta Archos Sense 101X este o alegere inspirata pentru cei care isi doresc un gadget rezistent la cazaturi si la apa si cu o baterie buna, care nu-i lasa in cel mai nepotrivit moment. Jocurile, aplicatiile, ruleaza foarte bine, procesorul si memoria RAM sunt suficient de bune. Ca puncte mai slabe as nota camerele foto si ecranul, insa nu trebuie sa uitam ca vorbim despre o tableta rugged, nu una premium.

Archos Sense 101X a fost lansata de curand in Romania si costa 699 lei.

Share articol: