Tableta incearca sa se evidentieze pe zona dispozitivelor cu ecran de 8 inch, sector in care are o concurenta serioasa.

Prestigio ataca segmentul tabletelor de 8 inch cu noul sau Multipad2 Prime Duo 8.0. Producatorul acestei tablete se lauda ca dupa anul 2011 a reusit sa ajunga in top 3 branduri de Tablet PC din zona Rusiei si a  Europei Centrale si de Est. 

 

Dotari tehnice

Multipad2 Prime Duo vine dotata cu un procesor Dual Core ARM Cortex A9 Rockchip RK3066 la 1.6 Ghz, 1 GB memorie RAM si placa grafica Quad Core Mali 400 MP. Tableta dispune de un display LED IPS cu rezolutia 1024x768 si are o memorie interna de 16 GB ce se poate extinde cu ajutorul unui card micro SD de pana la 32 GB.

O optiune interesanta a acestui device este aceea ca ofera USB OTG, ceea ce inseamna ca puteti atasa, cu ajutorul cablului inclus in pachet, un hard extern sau alt tip de memorie ce se conecteaza prin USB. Tot la capitolul conectivitate, tableta este dotata si cu un port miniHDMI.

Versiunea de Android este 4.1.1. 

Tableta vine cu o camera principala de 5 MP si cu una secundara de 0,3 MP. Camera principala surprinde imagini de o calitate destul de buna pentru rezolutia de 5MP. In ceea ce priveste camera frontala, nu trebuie sa aveti asteptari mai mari decat faptul ca o puteti utiliza in conditii bune de iluminare pentru convorbiri pe Skype.

Producatorul ofera in pachet o husa foarte leganta si utila, confectionata din piele, ce asigura protectie suplimentara impotriva zgarieturilor si a loviturilor. Husa are un decupaj in dreptul camerei frontale pentru a facilita folosirea acesteia in cazul unui apel video, tableta fiind in acelasi timp protejata.

 

Design

Designul este unul simplu si elegant dupa cum se poate observa in imaginile de mai jos. Partea din spate are un capac metallic ce-i ofera un plus de eleganta si senzatia de rezistenta la socuri.

In lateral, in partea dreapta gasim butoanele de volum, iar in partea de sus butonul de power, un port micro USB, portul de incarcare, un slot pentru card microSD, mufa Jack pentru casti dar si un port mini HDMI. Faptul ca are incarcator separat si nu se poate incarca prin portul micro USB, este un mare dezavantaj, din puctul meu de vedere.

La capitolul conectivitate, putem aminti ca tableta dispune doar de conectivitate Wi-Fi (lipsesc Bluetooth si 3G), ceea ce reprezinta un alt dezavantaj.

Greutatea de numai 360 de grame, dimensiunile (154.8x204.2)  si grosimea de numai 8.5 mm fac din aceasta tableta un device foarte usor de transportat si de folosit in activitatile zilnice.

 

Bateria

Acumulatorul este unul Lithium Ion Polymer cu o capacitate de 4400 mAh, care se descurca acceptabil atat in conditii de utilizare intensa cat si in Standby, insa cred ca un acumulator cu o capacitate mai mare ar fi fost foarte util.

 

Benchmark

Rezultatele testelor realizate in Quadrant situeaza aceasta tableta pe un loc fruntas, depasind multe device-uri ale producatorilor consacrati:

Faptul ca specificatiile o pozitioneaza pe un loc fruntas in teste, este confirmat si de testele realizate in AnTuTu:

Testele de mai sus au sustinere in realitate, deoarece am testat mai multe jocuri pe acest device, acestea ruland mult mai fluent decat pe Galaxy Tab 2 10”. Acest lucru este posibil datorita puternicului procesor grafic Quad Core Mali 400 MP.

Trecerea intre ecrane si rularea meniurilor se realizeaza fara lag si este foarte fluenta. Tableta se decurca foarte bine chiar si la rularea unor aplicatii sau jocuri cu cerinte hardware ridicate.

 

Concluzie

Daca va puteti lipsi de optiunile 3G si Bluetooth, dar doriti o tableta care sa ruleze fluent foarte multe dintre aplicatiile disponibile in Google Play, sau filme in format HD, aceasta poate fi alegerea potrivita. Pachetul oferit de cei de la Prestigio pentru aceasta tableta este destul de complet incat sa va ofere aproape tot ce doriti de la un astfel de device.

Share articol: