Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, a facut o declaratie socanta, in cadrul unui dineu cu responsabilii serviciilor speciale americane.

Autoritatile americane s-au folosit de tehnici ale hackerilor in razboiul lor impotriva teroristilor. Experti americani au reusit sa sparga site-uri detinute de reteaua Al-Qaida din Yemen si sa difuzeze mesaje proprii, care sa contracareze propaganda miscarii islamiste, a declarat miercuri seara secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton.

O unitate speciala a Departamentului de Stat a vizat o campanie de propaganda care, prin intermediul site-urilor de Internet tribale, "se lauda cu uciderea americanilor si incerca sa recruteze noi simpatizanti", a explicat aceasta in cadrul unui dineu cu responsabili ai serviciilor speciale americane (Special Operations Command), bazate la Tampa, Florida (sud-est).

"In decursul a 48 de ore, echipa noastra a publicat pe aceleasi site-uri versiuni modificate ale mesajelor lor afisand bilantul mortilor in atentatele Al-Qaida printre poporul yemenit", a declarat Hillary Clinton.

"Am constatat ca eforturile noastre au inceput sa aiba un impact deoarece extremistii si-au manifestat nemultumirea si le-au cerut simpatizantilor sa nu creada tot ceea ce citesc pe Internet", a adaugat ea.

Aceasta infiltrare, intreprinsa de noul "Centru de comunicari strategice" al Departamentului de Stat, face parte dintr-o operatiune mai extinsa prin care experti web care vorbesc fluent araba, somaleza si urdu (limba oficiala a Pakistanului), supravegheaza Internetul si se folosesc de retelele sociale pentru a diminua propaganda Al-Qaida si pentru a denunta atentatele.

Sursa: mediafax

Share articol: