După scandalul în care mai mulți influenceri s-au plâns că telefonul pe care îl primiseră pentru teste s-a crăpat în doar câteva zile, un blogger a decis să desfacă telefonul.

În acest fel, putem vedea în detaliu piesele din interior, inclusiv ecranul pliabil, care a provocat probleme serioase unor utilizatori.

Ecranul se desprinde foarte ușor, asemeni unei piese din cauciuc, spune bloggerul. Desigur, ecranul s-a îndoit în timp ce era desfăcut, prin urmare este lesne de înțeles de ce unele telefoane au cedat, atunci când utilizatorii au desprins primul strat al display-ului, crezând că era de fapt un ecran de protectie detașabil.

În interior putem observa cele două baterii care asigură telefonului 4.380 mAh, o capacitate deosebită pentru un smartphone. Practic, fiecare „aripă” a telefonului pliabil are propria sa baterie, scrie Phone Arena.

De asemenea, în imagini vedem balamaua care permite plierea telefonului și sistemul prin care cele două părți ale gadgetului pot comunica între ele.

Foto: Phone Arena


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTv Plus: