Smartphone-un are ecran de 5 inch, NFC si doua camere foto performante.

Allview Viper S apare astazi la Mobile World Congress de la Barcelona. Noul varf al gamei dual-SIM a brasovenilor se lanseaza marti la acelasi targ la care si-au facut intrarea Samsung Galaxy S5 si Sony Xperia Z2

Smartphone-ul Allview Viper S are procesor quad-core la 1,4 GHz de la Qualcomm, cu 2 GB de RAM si procesor grafic AdrenoTM. Smartphone-ul are spatiu de stocare de 16 GB, ce poate fi extins cu pana la 32 GB. Sistemul de operare ales este Android 4.3 Jelly Bean. 

Allview Viper S vine cu ecran IPS HD OGS de 5 inch, doua camere foto Omnivision de 13, respectiv 5MP. 

Suntem bucurosi sa fim prezenti pentru al treilea an consecutiv la cel mai important targ de IT&C din Europa - Lucian Peticila, General Manager Allview

Camera principala a lui Allview Viper S, de 13 MP, are autofocul si o multime de functii, precum inregistrare video full HD, red eye reduction, eraser, fotografiere HDR, time lapse, smile detection si V-gesture. 

Amplificatorul audio Yamaha, sistemul DTS, difuzoarele stereo si cele doua microfoane cu functie de atenuare zgomot garanteaza o inalta fidelitate sonora. 

Allview Viper S este compatibil cu tehnologia Miracast care permite transferul imaginii si al sunetului de pe device pe orice televizor cu port HDMI prin intermediul adaptorului wireless display Smart2View. 

Noul device Allview Viper S poate fi cumparat din magazine incepand din aprilie, la pretul de 1.299 lei.

Share articol: