Google nu pare sa se grabeasca la lansarea versiunilor de Android. Noul 4.3 vine tarziu, cand unii specialisti din piata sperau sa vada versiunea 5.0 Key Lime Pie

Google a anuntat, in sfarsit, o noua versiune de Android, cea de-a treia sub numele de Jelly Bean. Android 4.3 a fost prezenta la San Francisco, aseara, intr-un moment in care multi dintre specialistii din piata ar fi vrut sa faca cunostinta cu versiunea Android 5.0 Key Lime Pie. Asadar, nu vorbim de un salt urias, ci de usoare transformari.

Noul Android 4.3 Jelly Bean are cateva imbunatatiri, insa diferentele nu par sa fie majore, la o prima vedere, fata de versiunea trecuta. Unul dintre principalele plusuri ale sistemului de operare mobil este suportul multi-user, pe care l-am vazut prima data pe Android 4.2. La Android 4.3, el primeste cateva adaosuri, intre care restrictionarea profilurilor, functie prin care parintii le pot oferi copiilor cu care impart acelasi gadget acces doar la aplicatiile selectate. 

In mare, Android 4.3 arata ca versiunea anterioara. Ecranul de home va va fi familiar, la fel si cel in care vi se afiseaza aplicatiile. Aplicatiile clasice Android au primit cate un update, iar Hangouts a inlocuit, oficial Talk. S-a lucrat putin si la Google Drive, Chrome si Maps.

Ceva s-a modificat, insa, la notificari: acum poti vedea si istoricul lor. De asemenea, aplicatiile third party au acces la notificari, fapt care ar putea ajuta ceasurile smart si aplicatiile care sincronizeaza informatii de pe mai multe gadgeturi.

Exista si schimbari mai de substanta. Android 4.3 suporta OpenGL ES 3.0. Cei de la Google au prezentat imbunatatiri in zona gamingului 3D, datorita acestui fapt. Tot pentru fanii jocurilor pe Android, cei de la Google au prezentat aplicatia Play Games, care te ajuta sa vezi ce joaca prietenii tai si cat de buni sunt.

Android suporta si Bluetooth 4.0 cu modul Low Energy, care permite un consum redus pentru accesorii de tipul gadgeturilor pe care le folosesti la sport:

De asemenea, la Android 4.3, Wi-Fi-ul poate fi tinut pornit tot timpul pentru a-ti determina pozitia. 

In plus, o noua criptare pentru DRM a fost adaugata, pentru ca persoanele, publicatiile si companiile care ofera continut video sa fie incurajate sa aiba o calitate cat mai buna. 

Update-ul Android 4.3 este disponibil pe gadgeturile Galaxy Nexus si va veni in curand si pe Samsung Galaxy S4 si HTC One editia Google Play.

Sursa: theverge / gsmarena / cnet

Share articol: