Samsung a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a decis să amâne pe termen nedefinit lansarea modelului Galaxy Fold.

Decizia vine în urma mai multor incidente, în care telefoanele oferite pentru testare unor bloggeri și jurnaliști s-au defectat după numai câteva zile de utilizare.

Astfel, producătorul precizează că va lua toate măsurile necesare pentru ca ecranul telefonului să fie mai rezistent și să nu mai apară asemenea probleme.

Data lansării va fi anunțată peste câteva săptămâni, se arată în comunicatul de presă. Prin urmare, telefonul pliabil, care va costa în jur de 2.000 de euro, ar putea fi lansat abia în vară sau chiar în toamnă, se tem experții.

Fanii care au făcut deja precomenzi vor afla tot peste câteva săptămâni când își vor primi telefonul pe care îl doresc.

Samsung menționează de asemenea că va include avertismente clare pentru utilizatorii noului model, astfel încât aceștia să știe că nu trebuie să dezlipească învelișul protector de pe display, deoarece acesta nu este un simplu ecran de protecție.

Chiar dacă amânarea lansării acestui gadget mult așteptat îi va dezamăgi pe fani, este singura decizie corectă pe care o putea lua Samsung, scrie The Verge.

Dacă productorul ar fi lansat acum telefonul, iar clienții care l-ar fi cumpărat ar fi avut probleme din cauza ecranului, atunci ar fi urmat un uriaș scandal, din care cu greu ar fi putut ieși cu reputația intactă.

Totuși, este alarmant faptul că până acum Samsung nu a știut ce probleme există cu acest gadget și abia după ce a primit feedback din partea primilor utilizatori a înțeles că deocamdată acest telefon nu poate fi lansat pe piață.