Pe forumul de suport al Apple au apărut postări în care utilizatorii relatează problemele pe care le au deja cu noile telefoane.

Spre exemplu, o persoană susține că nu poate vede toate mesajele primite pe grupurile de chat în care este inclusă, scrie Phone Arena.

Mai mult, utilizatorul declară că nu a putut rezolva această problemă, deși a parcurs toți pașii necesari, recomandați de specialiștii Apple.

Probleme similare au fost semnalate și de alte persoane pe forum: mesajele text trimise pe grupurile de chat nu pot fi văzute, iar în unele cazuri nu este posibilă nici comunicarea prin SMS de la o persoană la alta.

Oricare ar fi cauza erorii, aceasta apare numai la noile modele iPhone 12 și a fost observată indiferent care este furnizorul de telefonie mobilă.

Apple nu a publicat deocamdată o declarație pe această temă, dar probabil că va rezolva acest bug printr-un update de software, în viitorul apropiat.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: