Apple tocmai a anunțat lansarea noului său iPhone de buget, viitorul model din gama SE. 

Noul smartphone arată ca un iPhone 8, dar specificațiile sunt superioare, aliniate cu cele oferite de iPhone 11.

Telefonul este alimentat de un procesor A13 Bionic și, deși are o singură cameră pe spate, oferă totuși funcții precum Portrait Mode, iar Apple susține că imaginile ar trebui să aibă o calitate chiar mai bună decât cele realizate cu iPhone XR.

În Statele Unite, prețul noului iPhone pornește de la 399 de dolari, fiind mult mai ieftin comparativ cu prețul altor modele Apple din momentul lansării. Acesta va fi disponibil începând cu 24 aprilie, în trei variante de culoare: negru, alb și roșu. Smartphone-ul va putea fi cumpărat din Apple Stores, dar cum majoritatea sunt închise, există și opțiunea de comandă online și livrare direct acasă.

Noul iPhone SE este o versiune actualizată a modelului existent ce a fost lansat pentru prima data în 2016, fiind construit, în mare, pe aceleași principii – componente noi într-un body ceva mai vechi. Totuși, acesta s-a dovedit a fi un succes, iar nivelul cererii a fost o surpriză chiar și pentru Apple.

De data aceasta, vedem o autonomie a bateriei identică celei de pe iPhone 8, dar și opțiunile wireless charging și fast charging.

„Primul iPhone SE a fost un succes în rândul multor clienți care au fost cuceriți de combinația unică dintre dimensiunile reduse, performanța de top și prețul accesibil. Noua generație iPhone SE este construită pe aceeași idee și vine cu îmbunătățiri, inclusiv cel mai bun sistem foto cu un singur senzor realizat de noi până acum, pentru fotografii și clipuri video spectaculoase”, a declarat Phil Schiller, director de marketing al Apple. 

Share articol: