Designul primului telefon Nokia cu Android e asemanator cu cel folosit in cazul Windows Phone 8

Nokia Normandy ar putea fi primul telefon al finlandezilor care sa foloseasca Android. Imaginile neoficiale ale acestuia au inceput sa curga pe internet, semn ca se apropie data lansarii. Cel mai devreme, l-am putea vedea la MWC 2014, de la Barcelona

Ultimele fotografii neoficiale au aparut pe Twitter si nu mai prezinta design-ul telefonului, ci interfata acestuia. EVLeaks, cei care s-au specializat in astfel de dezvaluiri, au prezentat mai multe capturi ale presupusului ecran Nokia Normandy.

Interfata seamana izbitor cu designul Windows Phone 8. Home screen-ul prezinta shortcut-uri in dale, ce pot fi marite sau micsorate. Desi toate aplicatiile sunt disponibile si pe Windows Phone, prezenta shortcut-ului Blackberry Messenger poate fi confirmarea ca aceasta e intr-adevar o captura de ecran al telefonului cu Android (BBM nu e disponibil inca pe WP8).

Centrul de notificari este si el modificat destul de mult si poate permite vizualizarea unor portiuni din mesaje, a apelurilor pierdute, a fotografiilor din galerie si a diferitelor notificari date de Facebook sau Twitter. Din cate se stie pana acum, Nokia foloseste pentru Normandy o versiune puternic modificata de Android 4.4, care nu va avea insa acces la Google Play sau la serviciile legate de acesta.

Share articol: