Între SUA și China continuă războiul comercial, iar compania Huawei pare principala vizată de măsurile dure ale americanilor.

În ciuda problemelor cu care Huawei se confruntă în acest moment, în principal cu licența Google pentru sistemul de operare Android, compania din China are un avantaj uriaș față de competiție.

Potrivit Anaqua, o companie specializată în drepturile de proprietate intelectuală în tehnologie, Huawei deține în prezent 56492 de brevete de telecomunicații, networking și alte inovații importante.

În același timp, compania din China se află în discuții avansate cu Verizon pentru colaborarea strânsă asupra altor licențe și e într-o dispută cu Qualcomm pentru unele dintre brevete.

„Acestea sunt, în esență, arme într-un război economic. Ei zic acum: voi ne puteți răni în vânzări, dar și noi putem lovi înapoi”, explică Brad Hulbert, avocat specializat în patente de acest fe, la McDonnell Boehnen Hulbert & Berghoff în Chicago.

Share articol: