Noul OS nu este însă pregătit pentru a fi implementat acum pe un smartphone, cel puțin așa consideră Huawei, care nu va lansa anul acesta niciun telefon cu Harmony.

Sistemul de operare va fi introdus totuși, în curând, pe un nou smartwatch și poate chiar și pe un Smart TV Huawei, scriu cei de la Phone Arena.

În privința telefoanelor, HarmonyOs rămâne deocamdată Planul B, adică va fi folosit doar ca soluție de criză, în cazul în care Huawei va pierde complet dreptul de utilizare pentru Android, a precizat Vincent Yang, vicepreședintele Huawei.

Astfel, următorul flagship pe care îl va lansa Huawei – Mate 30 Pro – va funcționa cu Android.

Producătorul chinez a primit dreptul de a folosi Android pe dispozitivele sale până în luna noiembrie. 

Rămâne de văzut ce se va întâmpla după această dată, pentru că Huawei riscă să piardă licența pentru Android și toate serviciile Google (inclusiv Play Store și Maps).

Potrivit Huawei, HarmonyOS va putea fi folosit aproape pe orice fel de dispozitiv inteligent: telefon, tabletă, boxă, ceas, televizor, mașină.