Camera, display-ul și bateria sunt trei dintre principalele lucruri la care un utilizator se uită atunci când este interesat să-și achiziționeze un smartphone nou.

Bateria telefonului mobil ar trebui să fie una dintre principalele preocupări ale marilor producători, iar niciunul nu a reușit încă să vină cu ceva cu adevărat spectaculos până acum.

Mai mult sau mai puțin, bateriile telefoanelor de pe piață se comportă la fel, iar în ciuda faptului că unele rezistă mai mult decât altele, tot nu vorbim încă despre ceva semnificativ încât să devină un reper pe piață.

Publicația americană TomsGuide a realizat un comparativ între telefoanele importante de pe piață în acest moment, plecând de la ultimul Note de la Samsung.

Jurnaliștii americani au comparat Galaxy Note 10 și Note 10+, din punct de vedere al bateriei, cu ceilalți jucători importanți.

 

 

 

În timp ce Galaxy Note 10 Plus s-a situat pe locul 4, cu 11 ore și 9 minute de utilizare cu o singură încărcare, varianta mai mică a strâns abia 9 ore și 10 minute de utilizare.

Lider pe piață în acest moment este Huawei P30 Pro, cu o durată de viață a bateriei de 12 ore și 53 de minute, urmat de două modele de la Samsung, Galaxy S10 Plus și Note 9.

Share articol: