Samsung Galaxy Note 10 este unul dintre cele mai așteptate telefoane de top de pe piată în acest moment, iar ziua lansării sale oficiale este 7 august.

Americanii de la GSM Arena au aflat mai multe informații despre una dintre cele mai importante întrebări pe care consumatorii le-ar putea pune în acest moment: cât va costa Samsung Galaxy Note 10?

Potrivit sursei citate, în Europa, prețul pentru un Galaxy Note 10 va începe de la 999 euro, urmând să crească pentru Note 10+ la 1149 euro.

Ceea ce trebuie menționat este faptul că telefoanele vor începe de la o capacitate de stocare de 256GB.

Samsung nu a divulgat până în acest moment prea multe informații despre Galaxy Note 10, însă ceea ce este clar în acest moment e că nu va avea un jack pentru căști, ceea ce i-ar putea deranja pe unii utilizatori care au investit în căști cu cablu.

Foto: GSM Arena