Deși s-a vândut cu un preț de 2.300 de euro, telefonul Mate X de la Huawei a adus companiei mai degrabă pierderi decât vreun câștig fabulos. Iar noul Mate Xs nu pare să fi rezolvat cumva problema. 

Până acum, producătorul chinez a pierdut 70 de milioane de dolari din cauza modelului Mate Xs. Recent, CEO-ul Richard Yu a dezvăuit că Huawei a pierdut deja această sumă uriașă, după doar o lună de la startul vânzărilor. Mai mult, cererea va scădea în mod natural odată cu trecerea timpului și cu apariția pe piață a altor modele pliabile.

CEO-ul a precizat că profitul în acest segment nu va fi realizabil până când nu se reduce costul pentru producerea ecranului pliabil. Totuși, acest lucru pare să se aplice doar seriei Mate X, din moment ce până acum display-urile implementate pe Galaxy Fold și Galaxy Z Flip par a fi profitabile.

Cele mai multe companii vor să evite cu orice preț pierderile atunci când vine vorba despre hardware, dar se pare că Huawei este dispusă să-și asume acum niște pierderi, pentru a încuraja adoptarea dispozitivelor pliabile. În definitiv, acest lucru va ducce la creșterea cererii, lucru care ar trebui să conducă și la o reducere treptată a costurilor și, până la urmă, la marje superioare de profit.

În prezent, Huawei pare să lucreze la o serie de device-uri pliabile pe care urmează să implementeze noul format de display. Totuși, compania nu se așteaptă ca prețurile acestui tip de dispozitiv să ajungă la nivelul celor pentru smartphone-urile clasice, cel puțin pentru câțiva ani de acum înainte.
 

Share articol: