În nebunia telefoanelor pliabile, sunt câțiva mari producători care își adjudecă cea mai mare popularitate. Samsung, Huawei și Motorola sunt cele mai cunoscute companii care au lansat pe piață astfel de modele. Totuși, primul smartphone pliabil din lume nu a aparținut niciunuia dintre acești giganți, iar firma care l-a produs pregătește deja un al doilea model. 

Royole Flexpai a fost primul dispozitiv pliabil lansat vreodată, iar la MWC 2020 ar fi trebuit să lanseze un succesor. Anularea evenimentului a dus și la o amânare a anunțului oficial, dar acum există, în sfârșit, o dată de lansare concretă. CEO-ul companiei, Liu Zihong, a confirmat pentru presa din China că noul model va fi prezentat pe 25 martie.

Cel mai probabil, acesta va avea un procesor Snapdragon 865 și conectivitate 5G. Iar dacă planurile de a lansa smartphone-ul și în afara Chinei se concretizează, acesta ar urma să fie cel mai puternic telefon pliabil din lume.

Primul model Royole lansat de Flexpai nu a fost chiar cel mai frumos, dar a reușit să-și adjudece titlul de „primul smartphone pliabil din lume”. În curând, însă, vom vedea și ce îmbunătățiri au adus chinezii și dacă, într-adevăr, marile companii au o concurență reală. 

Share articol: