Zvonurile despre viitoarele telefoane OnePlus 8 au început să apară chiar înainte de lansarea seriei OnePlus 7T, iar acum sunt foarte puține necunoscute cu privire la noile modele. 

Totuși, recent a fost publicat unul dintre cele mai detaliate rezumate ale specificațiilor, nu doar pentru OnePlus 8 Pro, ci și pentru varianta standard 8 și pentru 8 Lite. Toate informațiile par a fi în linie cu ceea ce am aflat pe parcurs, așa că există mari șanse ca ele să se adeverească.

Începând cu OnePlus 8, noua versiune din gama OnePlus, aflăm că acesta va fi alimentat de un procesor MediaTek Dimensity 1000, primul produs de companie cu o astfel de componentă furnizată de MediaTek,

Dimensity 1000 este un element hardware foarte performant, cu o configurație a nucleului la fel ca a lui Snapdragon 865, desi cu viteze sensibil mai mici. În plus, smartphone-ul are încorporat și un modem 5G, iar asta înseamnă că telefonul va fi compatibil cu noile stadarde în materie de rețelistică.

OnePlus 8 și 8 Pro vor avea, de asemenea, și display-uri cu o rată de refresh de 120Hz, iar cel de pe modelul Pro va veni cu o rezoluție de 1440p. Pentru a compensa aceste specificații îmbunătățite, 8 Pro va primi și o baterie mai încăpătoare, de 4500 mAh, în vreme de 8 Lite și varianta standard 8 vor avea baterii de 4000 mAh. Mai mult, OnePlus 8 Pro va suporta încărcare wireless la 50 wați.

Știm că OnePlus plusează la capitolul RAM, iar în 2020 utilizatorii nu vor fi dezamăgiți. Modelele 8 și 8 Pro vor avea versiuni de 8GB LPDDR5 și până la 12GB pentru variantele de top. Aceste specificații se traduc în navigare rapidă și glisare între aplicații mult mai rapid decât până acum. În combinație cu spațiul de stocare de tip UFS3.0 și procesorul Snapdragon 865, aceste telefoane for fi, cu siguranță, foarte performante, arată jurnaliștii de la Phone Arena. 

Share articol: