Noul model G8X ThinQ va fi lansat oficial luna viitoare și va costa aproximativ 700 de dolari.

Zvonurile despre ciudatul telefon au apărut încă de la începutul acestui an. Telefonul se remarcă printr-o funcție inedită: i se poate atașa, pe o latură, un ecran secundar, care poate avea multe funcții.

Ecranul secundar vine integrat într-o carcasă, pe care se poate fixa telefonul. Astfel, gadgetul va avea două ecrane, unite printr-o balama.

Al doilea ecran este OLED de 6,1 inci și poate fi folosit ca tastatură, ca ecran pentru a viziona filme sau controller pentru jocuri.

Modelul pare inspirat oarecum din vechiul design al telefoanelor cu clapetă. Din păcate, folosirea ecranului secundar consumă destul de repede bateria, prin urmare nu poate fi utilizat prea mult timp.

Noul telefon nu este la fel de impresionant ca modelele pliabile Huawei Mate X și Samsung Galaxy Fold, dar nici prețul lui nu este foarte mare.

Share articol: