Este timpul ca zvonurile privind iPhone 11 să se oprească, pentru că design-ul viitorului telefon de la Apple a fost confirmat de către un terț.

Ghostek este una dintre companiile care au dezvoltat deja huse dedicate pentru viitorul iPhone 11, iar designul acestora a apărut deja pe internet.

Oficialii Ghostek au discutat cu cei de la Forbes și au dezvăluit câteva dintre informațiile legate de noul telefon.

În primul rând, Apple a schimbat design-ul telefonului pe spate, iar asta din cauza (sau datorită, depinde de gusturi) noilor camere și modului în care au fost aranjate.

Mai mult, pe partea frontală, telefonul va avea același decupaj în care vor fi amplasate camerele, senzorii și microfoanele.

Cât de credibili sunt cei de la Ghostek, ați putea întreba. În ultimul an, aceștia au reușit să furnizeze informații corecte de design despre iPhone XR și despre Galaxy S10.

Ceea ce este clar, la cum arată acum lucrurile, 2019 ar putea fi anul în care poți amâna să îți schimbi telefonul.

Share articol: