Lansarea noului Samsung Galaxy Fold s-a dovedit a fi un fiasco.

Samsung s-a lovit de un scandal colosal de PR, la scurt timp după ce primele sale telefoane pliabile au ajuns în mâinile primilor utilizatori.

Este vorba, mai exact, de jurnaliști și bloggeri care au primit telefonul pentru testare și review. Din păcate însă, multe dintre aceste recenzii nu vor fi favorabile.

Pe internet au fost deja semnalate mai multe cazuri, cu telefoane pliabile care s-au defectat imediat dupa ce au fost scoase din cutie.

Partea cea mai rea? Fiecare astfel de telefon costă 2000 de euro.

Desprinderea zonei centrale a ecranului, jumătate de display care nu merge și erori grave în zona în care se pliază sunt câteva dintre problemele semnalate de primii utilizatori.

Imediat după aceste reclamații, Samsung a emis un comunicat de presă în care a anunțat că va investiga toate aceste cazuri, pentru a rezolva cât mai repede problemele.

Fiind vorba despre un dispozitiv nou, cu o tehnologie nefolosită până acum, era oarecum de așteptat că vor apărea și incidente de acest fel.

În unele cazuri însă este clar că persoanele care au testat noul smartphone nu au fost corect informate și au îndepărtat un strat protector de pe display, provocând astfel daune telefonului.

Oamenii au crezut că era vorba de fapt de un simplu ecran de protecție, care putea fi scos. Însă Samsung menționează că nu este vorba de așa ceva și că acea folie nu trebuie îndepărtată.

Conducerea companiei a menționat că va informa toți consumatorii despre acest aspect, care, din păcate, a fost neglijat.


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTv Plus:

Share articol: