Compania Sirin Labs a lansat un smartphone despre care susține că este primul telefon cu blockchain din lume.

Noul smartphone, numit Finney, costă 1.000 de dolari și concurează cu HTC Exodus pentru titlul de „primul telefon cu blockchain” din lume. Gadgetul se bucură și de o promovare deosebită, imaginea lui fiind Lionel Messi.

Toate tranzacțiile care se vor face prin acest telefon vor fi în moneda proprie concepută de Sirin, SRN. Chiar și pentru cumpărarea acestui telefon este nevoie de moneda digitală, pentru că orice altă monedă este schimbată automat în SRN.

Telefonul funcționează cu Sirin OS, o versiunea ultra-securizată a Android 8.1. Specificațiile sunt cele întâlnite de obicei la un model premium: procesor Snapdragon 845, 6GB de RAM, 128GB spațiu de stocare, camera principală de 12MP cu diafragmă f/1.8 și cameră frontală de 8MP cu deschidere f/2.2.

Ecranul de 6 inci are aspect de imagine 18:9, margini vizibile și „breton”. Bateria este de 3.280 mAh.

Un detaliu interesant este ecranul secundar, care are 2 inci și glisează în sus din carcasă, printr-un sistem similar cu cel de la Find X de la Oppo.

Finney va fi disponibil din luna noiembrie.

Foto: Getty Images

Share articol: