Un smartphone poate face o fotografie bună dacă este ajutat de hardware, dar și de software. Google lansează o aplicație de cameră foto care te-ar putea ajuta să faci poze mai bune.

Camera Go este o aplicație pentru dispozitivele care rulează sistemul de operare Android Go. Android Go este o versiune lite a Android și a fost creat pentru a rula pe dispozitive ieftine cu un hardware mai slab. În acest moment, Android Go este folosit de peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume.

Camera Go este o aplicație de fotografiat simplă creată pentru persoanele care folosesc un smartphone pentru prima dată. Totuși, nu este doar atât, pentru că Google a adăugat și un mod de fotografiere portret, o premieră pe dispozitive care costă sub 100 de euro.

Primul dispozitiv care va avea această nouă aplicație va fi Nokia 1.3 de la HMD, ce va fi disponibil începând din aprilie pentru 95 de euro.

Share articol: