Așadar, noul model va avea cel mai nou procesor de la Qualcomm, Snapdragon 855 și 6 GB memorie RAM. Rămâne de văzut dacă va exista și o variantă cu 8 GB RAM. Modelul anterior avea cel mult 4 GB RAM, scriu jurnaliștii de la GSM Arena. 

Mai mult, gigantul american renunță la sistemul foto cu un singur senzor și Pixel 4 va avea două camere foto pe spate: una de 12 MP și alta de tip telefoto de 16 MP. Pixel 4 va avea un mod de fotografiere nocturn îmbunătățit și va veni cu un mod special numit „Motion Mode", care i-ar permite utilizatorului să fotografieze subiecte în mișcare. Deci telefonul Pixel 4 s-ar preta mai mult la fotografia sportivă.

O altă informație venită din China indică faptul că va exista și un zoom de 8x pe Pixel 4. Acest zoom va fi unul hibrid, cel mai probabil, o combinație dintre un zoom optic și zoom digital.