Iată ce poți face pentru a crește din nou viteza procesorului de la smartphone.

După un timp performanța procesorului scade, iar telefonul nu mai este la fel de rapid ca la început. Totuși, de cele mai multe ori nu este vorba de vreo hibă a telefonului, ci de unele greșeli pe care le facem.

Specialiștii de la Android Authority au câteva sfaturi, astfel încât procesorul telefonului să fie aproape la fel de rapid ca la început.

Iată câteva posibile cauze care reduc viteza telefonului:

Aplicații care rulează pe fundal

Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă vezi că telefonul nu mai este la fel ca rapid este să verifici dacă nu cumva sunt aplicații care rulează pe fundal.

Dacă nu sunt șterse, aceste aplicații care nu mai sunt folosite continuă să consume energie și resurse, pentru a se conecta la internet. Problema este cu atât mai gravă dacă vorbim de aplicații foarte mari, solicitante, cum sunt jocurile, spre exemplu.

Din fericire, vom scăpa de această problemă după ce va fi lansată versiunea sistemului de operare Android P, care are Background Execution Limits, adică oferă acces limitat pentru aplicațiile de pe fundal.

Încărcarea memoriei interne

Un alt motiv pentru care telefonul devine tot mai lent este suprasolicitatea memoriei. Telefoanele cu Android trimit o notificare atunci când spațiul de stocare este aproape plin, astfel încât poți curăța foarte ușor memoria aparatului. Poți șterge toate aplicațiile sau fișierele pe care nu le mai folosești.

Experții recomandă stocarea pozelor, melodiilor și filmelor pe un card microSD sau în Cloud, tocmai pentru a evita încărcarea memoriei telefonului. Memoria poate fi curățată ștergând manual aplicațiile și documentele care nu mai sunt folosite, sau prin resetarea din fabrică, această opțiune urmând să șteargă absolut toate datele din telefon.

Vârsta bateriei

După 2-3 ani, bateria telefonului începe să slăbească și, pe lângă faptul că nu mai ține la fel de mult ca înainte, se încinge mult mai repede. Procesorul telefonului este sensibil la temperatură, de aceea, dacă sistemul de power management al telefonului va seiza că bateria s-a încins, va reduce din viteza de operare a procesorului.

Situația aceasta a fost întâlnită recent, la modelele mai vechi de iPhone, delanșând un adevărat scandal după ce presa a aflat că procesoarele erau încetinite intenționat, ca să protejeze bateria veche.

Prin urmare, pentru ca procesorul sa funcționeze la performanță maximă, bateria trebuie să fie în cea mai bună stare, ca să-i asigure energie constantă. Din păcate, uneori singura soluție este înlocuirea bateriei vechi.

Cedarea memoriei RAM

În timp, celulele care asigură memoria RAM a telefonului încep să cedeze, la fel cum se întâmplă cu bateria. De aceea, vom observa o scădere a vitezei telefonului.

Desigur, totul depinde de cât de mult folosim memoria telefonului și de cât de bune sunt aceste cip-uri de memorie. Unele pot rezista chiar și 5-10 ani, în timp ce altele pot fi folosite doar 2-3 ani.

Update la sistemul de operare

Noile versiuni ale sistemelor de operare tind să aibă îmbunătățiri care vor solicita foarte mult telefoanele mai vechi. Acestea nu mai pot ține pasul, din cauza componentelor vechi și de aceea vor funcționa tot mai lent și vor apărea erori.

Problema este mai evidentă la telefoanele cu iOS, mai puțin la cele cu Android, unde noile versiuni ale sistemului de operare nu solicită cu mult mai mult aparatele.

În schimb, telefoanele ar putea încetini din cauza instalării noilor versiuni de jocuri sau aplicații, care ocupă mai mult spațiu.

Share articol: