Una din 3 persoane s-a uitat la telefonul altuia, spune un studiu recent.

Compania de securitate mobila Lookout a descoperit ca 1 din 3 persoane s-a uitat la telefonul unei alte persoane, fara sa aiba permisiunea acesteia. Dintre cei care au recunoscut ca au facut asta, aproape 40% au "verificat" telefonul partenerului, iar 10% telefonul unui coleg. Barbatii spioni sunt mai interesati de poze, in timp ce femeile se uita prin mesaje text, mailuri si apeluri recente.

Atunci cand se gandesc ca telefonul le-ar putea fi spionat, cei mai multi dintre oameni isi fac griji in privinta datelor bancare. Abia apoi urmeaza agenda, pozele si filmuletele si, pe locul 4, mailurile. Studiul mai arata ca o persoana din 10 a fost victima unui furt.

Cea mai simpla metoda de a-i tine la distanta pe spioni este sa iti parolezi telefonul si sa folosesti o aplicatie care sa iti permita sa stergi informatiile importante in caz ca iti este furat.

Cei de la Lookout au o aplicatie gratuita, Lookout Security & Antivirus for Android, care a primit recent un nou feature, Lock Cam. Daca cineva introduce parola de blocare a ecranului gresit de 3 ori la rand, Lock Cam ii face in liniste o poza pe care ti-o trimite pe mail, impreuna cu coordonatele geografice ale telefonului. 

O alta aplicatie este GotYa! Face trap!, care costa 8,69 RON in Google Play, si ofera cam aceleasi lucruri, plus niste alarme sonore. Aplicatia aceasta poate fi controlata de pe un alt telefon,prin mesaje text.

Pentru cei care detin un gadget cu iOS, una dintre recomandari e Best Phone Security Pro, care costa 0,99 dolari pe iTunes. Practic, setezi o alarma care se activeaza atunci cand telefonul detecteaza miscare, iar codul secret nu e introdus corect, potrivit techlicious.com.

Share articol: