Comunicatul oficial LG.

LG Electronics a lansat în România modelul LG Q72018, cel mai nou smartphone LG din gama de mijloc a seriei Q.

Modelul LG Q6, lansat în 2017, a fost primul din clasa sa ce a oferit un ecran FHD+ FullVision de 5,5 inch și cu rată de aspect 18:9, încastrat într-o carcasă lucioasă, stilată și cu ramă subțire.

Modelul LG Q7 a fost construit pe aceeași fundație, adăugând și mai multe funcții de vârf, precum Modul Portret, QLens, sunet de calitate Hi-Fi, sunet DTS:X 3D Surround, rezistență la apă și praf și un senzor de amprente pe spatele telefonului.

Familia Q7 constă în modelele Q7+, Q7 și Q7 α, cel din urmă având memoria îmbunătățită la 3GB RAM și 32GB ROM.

Pe față, modelul LG Q7 are o cameră foto de 5 MP cu un obiectiv Super Wide Angle de 100°, ce surprinde mai mult din fundal sau mai mulți prieteni.

O altă funcție nouă pentru LG Q7 este Modul Portret, ce permite utilizatorilor să-și facă selfie-uri cu fundal estompat, pentru un efect bokeh plăcut.

Cu LG Q7, pasionații de fotografie nu vor rata niciun cadru, întrucât funcția Phase Detection Auto Focus (PDAF – autofocalizare cu detecție a fazei) de pe camera foto principală este cu 23% mai rapidă decât autofocalizarea tradițională.

LG include și QLens pe noul Q7, o funcție AI pentru camera foto disponibilă până acum doar pe smartphone-urile LG premium. Folosind tehnologia AI pentru recunoașterea imaginilor, QLens permite camerei foto să îmbunătățească experiența utilizatorilor în privința căutării de imagini și cumpărăturilor online.

QLens poate executa și o căutare de imagini, pentru a găsi imagini identice sau asemănătoare pentru mâncăruri, îmbrăcăminte, celebrități sau puncte de referință precum clădiri și statui.

Modelul LG Q7 este și primul din clasa sa de preț ce oferă DTS:X, ce aduce un sunet virtual 3D surround de până la 7.1 canale pe căștile utilizatorilor, pentru a se bucura de distracția favorită oriunde.

O altă premieră pentru categoria sa: LG Q7+ este echipat cu un convertor audio Hi-Fi Quad DAC, pentru un sunet mai bogat, ce nu prezintă distorsionări atunci când este redat prin căști audio de înaltă calitate.

Modelul LG Q7 are un design 2.5D Arc Glass, cu margini rotunjite, făcând dispozitivul confortabil de ținut și de operat cu o singură mână. Carcasa metalică și rama metalică de pe spatele noului Q7 pot rezista activităților energice ale utilizatorilor activi, grație standardului IP68 de rezistență la apă și praf.

Noul smartphone LG a trecut cu brio de 14 dintre testele MIL-STD 810G, create de armata Statelor Unite pentru a evalua performanța echipamentelor în condiții dure de mediu. Iar tehnologia Qualcomm Fast Charge permite încărcarea acumulatorului de pe Q7 la 50% în cca 30 de minute, pentru o și mai mare convenabilitate în utilizare.

Adăugarea senzorului de amprente Smart Rear Key completează experiența premium de pe modelul LG Q7. Senzorul de amprente, localizat convenabil pe spatele telefonului, sub obiectivul camerei foto, nu doar că permite deblocarea facilă a telefonului, dar poate fi folosit și ca declanșator pentru camera foto sau utilizat pentru a face capturi de ecran și a controla bara de notificări.

Specificații-cheie:

·     Procesor: 1.5 GHz Octa-Core sau 1.8GHz Octa-Core

·     Ecran: 18:9 FHD+ FullVision de 5,5 inch (2160 x 1080 / 442ppi)

·     Memorie: 

– Q7+: 4GB RAM / 64GB ROM / microSD (până la 2TB) 

– Q7: 3GB RAM / 32GB ROM / microSD (până la 2TB) 

– Q7α: 3GB RAM / 32GB ROM / microSD (până la 2TB)

·     Camera foto: 

– Q7+: Principală 16MP cu PDAF / Frontală 8MP sau 5MP cu obiectiv Super Wide Angle

– Q7: Principală 13MP cu PDAF / Frontală 8MP sau 5MP with cu obiectiv Super Wide Angle

– Q7α: Principală 13MP cu PDAF / Frontală 5MP (cu obiectiv Super Wide Angle)

·     Acumulator: 3,000mAh

·     Sistem de operare: Android 8.0 Oreo

·     Dimensiuni: 143,8 x 69,3 x 8,4mm

·     Greutate: 145g

·     Rețea: LTE / 3G / 2G

·     Conectivitate: Wi-Fi 802.11 b, g, n / Bluetooth 4.2 BLE / NFC / USB Tip C 2.0

·     Culori: 

– Q7+: Aurora Black / Moroccan Blue / Lavender Violet

– Q7: Aurora Black / Moroccan Blue / Lavender Violet 

– Q7α: Moroccan Blue

· Altele: Senzor amprente / QLens / Hi-Fi Quad DAC (Q7+) / Sunet DTS:X 3D Surround / Rezistență la apă și praf certificată IP68 / Google Assistant / Recunoaștere facială / Smart Rear Key / Încărcare rapidă / Conform cu standardul MIL-STD 810G / Modul Portret / Flash Jump Cut / Music Flash / Timer Helper / FM Radio.

Telefonul poate fi cumpărat la un preț de pornire de 400 euro.

Share articol: