Compania Light a fost înființată în 2014, iar în 2015 a lansat deja primul său telefon, Light Phone, care nu putea fi folosit decât pentru a apeluri telefonice și pentru a indica ora.

Produsul a fost prezentat drept „un telefon prost” (dumb phone), ca opus la „telefonul inteligent” (smartphone). Acum, compania a lansat un nou model, Light Phone 2, o versiunea superioară, menită să înlocuiească un smartphone, scrie Business Insider.

Telefonul nu are deloc aplicații sau jocuri, însă poate fi folosit pentru mesaje, apeluri, alarmă și pentru a consulta harta.

Primul model s-a vândut în peste 10.000 de exemplare, în 50 de țări. Compania vrea să încurajeze astfel oamenii să petreacă mai mult timp în familie și cu prietenii și să nu mai fie distrași de jocuri, poze sau rețele sociale.

Spre deosebire de primul model, Light Phone 2 poate fi folosit și pentru mesaje, de aceea se va bucura probabil de mai mult succes.

Un alt avantaj al acestui gadget este că e mult mai ușor de folosit, în comparație cu un smartphone, care devine din ce în ce mai complex.

Light 2 are conexiune 4G LTE, port USB-C, jack pentru căști, Bluetooth și este rezistent la apă. Este micuț și ușor de purtat în buzunar, având o dimensiune doar puțin mai mare ca un card de credit.

Telefonul va fi disponibil începând cu luna iulie, iar prețul este de 300 de dolari.