Datele provin dintr-o analiza Gartner si se refera la anul 2013 luat in ansamblu, an in care in premiera s-au vandut mai multe smartphone-uri decat telefoane obisnuite.

In 2013, pentru prima data, vanzarile de telefoane mobile inteligente le-au depasit pe cele de telefoane clasice, potrivit unei analize Gartner. Concret, vanzarile de smartphone-uri au reprezentat 53,6% din piata, la nivelul intregului an 2013. Trimestrul al patrulea a consemnat insa o valoare de 57,6% in favoarea smartphone-urilor.

Samsung este de departe numarul 1, cu 300 de milioane de unitati vandute. Urmeaza Apple, cu 150 de milioane, apoi la mare distanta Huawei si LG cu putin peste 46 de milioane. Clasamentul e completat de Lenovo, care a reusit sa vanda anul trecut 44 de milioane de smartphone-uri. 

Analistii Gartner sustin ca cei de la Samsung trebuie sa vina cu tehnologii de top pentru smartphone-urile lor varf de gama. De asemenea, trebuie sa isi consolideze pozitia in zona telefoanelor cu buget mediu, daca vor sa isi mentina primul loc in piata.

Celalalt nume important, Apple, a pierdut cateva procente in 2013 fata de 2012, chiar daca pe final de an a semnat cu NTT DoCoMo si China Mobile, cei mai mari operatori de telefonie mobila din Japonia si China.

Huawei si-a mentinut cu greu locul al treilea. Compania are competitie puternica din partea Lenovo, acum numarul 1 pe piata de PC-uri, care isi propune sa isi consolideze pozitia in domeniul smartphone-urilor in toata lumea. Mai mult, Lenovo a cumparat Motorola de la Google, fapt care poate ajuta la intrarea pe piata americana.

In privinta sistemelor de operare, conduce detasat Android, cu 78,4% potrivit datelor Gartner, fiind urmat de iOS cu 15,6% si de Windows Phone cu 3,2%. BlackBerry OS are doar 1,9% din piata.

Daca ne uitam la vanzarile de telefoane in ansamblu, smartphone-uri si telefoane clasice, cifrele arata putin altfel. S-au vandut 1,8 miliarde de telefoane, dintre care aproape 1 miliard smartphone-uri. Nokia reuseste sa isi mentina pozitia a doua, dupa Samsung, insa este in scadere fata de 2012. Acum, finlandezii au 13,9% din piata. In 2012 aveau 19,1%.

Share articol: