Competitia, firava, de altfel, a gigantului Google arata ca, desi e gratuit, sistemul de operare Android creste vanzarile prin aplicatiile si prin controlul datelor.

Microsoft si Nokia, alaturi de alte companii, au facut o plangere oficiala la Uniunea Europeana in care se arata ca sistemul de operare Android este ca un "cal troian" prin care Google profita de utilizatori. Grupul firmelor, numit The FairSearch, cere autoritatilor antitrust din Europa sa investigheze gigantul american.


"Google se foloseste de Android pentru a insela utilizatorii si a monopoliza piata de telefonie mobila. De asemenea, prin sistemul de operare, compania americana strange date de la utilizatori pentru a le vinde companiilor care-si pot transmite mai bine informatiile despre produsele lor", a spus Thmoas Vinje, consilierul coalitiei FairSearch.


Joaquin Almunia, conducatorul comisiei antitrust din Uniunea Europeana a refuzat sa comenteze plangerea dar a tinut sa specifice ca Android se afla sub atenta cercetare, mai ales ca Google nu se afla la prima abatere de acest fel. Sistemul de operare domina piata de telefonie mobila in proportie de 70%.

Share articol: