Modelul iPhone SE a adus pe piață ADN-ul modelelor clasice ale Apple, actualizat prin componente de ultimă generație, iar formatul s-a dovedit a fi unul extrem de popular printre consumatori. 

Acesta a fost atât de îndrăgit, încât compania dezvoltă în acest moment un succesor al lui, numit iPhone 9, care ar putea primi și el o versiune mai mare în viitor.

O relatare a DigiTimes bazată pe surse „din interior” arată că Apple plănuiește să adauge gamei sale de produse un nou iPhone cu ecran LCD până la finalului lui 2020 sau începutul lui 2021. Noul membru al „familiei Apple” ar urma să fie o versiune actualizată a viitorului iPhone 9, cu un display mai generos.

Compania nu a finalizat încă designul, dar se pare că există două mari opțiuni la acest capitol. Prima se referă la implementarea unui panou mare de 5,5 inci, cel mai probabil cu margini destul de groase și cu un buton de Home care va avea încorporat și Touch ID. Cea de-a doua variantă este construită în jurul unui display de 6,1 inci, care ar urma să aibă margini mai înguste și un notch.

Așadar, informațiile sugerează că Apple va decide, practic, între o nouă versiune a lui iPhone 8 Plus sau una actualizată a lui iPhone XR, care ar urma să înlocuiască modelul actual. Noul telefon s-ar putea numi iPhone 9 Plus.

Analiștii citați de Phone Arena sunt de părere că un astfel de device ar putea avea o construcție cu ecranul până în margini, care integrează părțile laterale precum cele ale lui iPhone XR, dar cu un notch regândit, mult mai mic decât actualul. Unul dintre motive este și acela că Apple vrea să renunțe la sistemul foarte costisitor de Face ID, în favoarea Touch ID.

Despre specificații nu se cunosc foarte multe, dar este extrem de probabil să vedem o configurație similară cu cea a lui iPhone 9 – procesorul A13 bionic și 3GB RAM.

Share articol: