Până acum, OnePlus lansa în fiecare an doar două telefoane - unul standard și versiunea T. Anul acesta vom vedea însă 3 modele diferite.

Potrivit unor zvonuri lansate pe Twitter de către Ishan Agarwal, în 2019 compania OnePlus va lansa trei telefoane: OnePlus 7, OnePlus 7 Pro și OnePlus 7 Pro 5G.

A apărut deja online și o fotografie care ar arăta modelul OnePlus 7 Pro, alături de detalii despre specificațiile lui: procesor Snapdragon 855, 8GB de RAM, margini curbate, ecran fără decupaj, display de 6,67 inci, cameră foto triplă de 48MP+16MP+8MP, scrie GSM Arena.

De asemenea, au fost publicate și poze cu husele de protecție pentru modelul 5G. Acesta va arăta similar cu OnePlus 6T, o diferență va fi la amplasarea LED-ului flash. Potrivit acestor imagini, versiunea 5G va avea doar două camere foto.


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTV Plus:

Share articol: