Unii oameni ţin pasul cu apariţiile din piață şi achiziţionează noul model de smartphone încă din faza de precomandă, pentru a fi siguri că la câteva zile după lansare, îl vor avea. Alţii se ataşează de device-ul respectiv şi doresc să-i prelungească durata de viaţă cât mai mult cu putinţă.

În afară de accidentele în urma cărora este afectat iremediabil, există anumite semne de uzură pe care telefonul ţi le transmite prin felul cum funcţionează sau mai degrabă prin felul cum nu mai merge. Dacă ai dificultăţi în manevrarea celor mai simple opţiuni ale telefonului tău, prospectează piaţa. Pentru a beneficia de un preţ bun nu trebuie să aştepţi promoţiile de sărbători. Găseşti oricând telefoane Huawei la ofertă, disponibile imediat.

Toate mişcările sunt lente

Când îl deblochezi şi încerci să accesezi o comandă din meniu, pare că totul se întâmplă cu încetinitorul. Este unul dintre primele semne că telefonul va ceda. De la apelurile ratate din cauza faptului că touchscreen-ul nu mai răspunde la comenzi, la timpul preţios pierdut atunci când aştepţi să proceseze o comandă banală, problemele provocate pot continua la nesfârşit. De cele mai multe ori, soluţia este înlocuirea aparatului.

Telefonul se închide repetat şi reporneşte singur

Se poate întâmpla să vrei să verifici ora pe ecranul telefonului şi să constaţi că în tot acest timp aparatul era închis. Frecvenţa momentelor când găseşti telefonul închis îţi arată cât de gravă este problema. Atunci când de-a lungul unei zile smartphone-ul se închide singur şi reporneşte de mai multe ori, este semn că trebuie înlocuit.

Bateria durează doar câteva ore

Este firesc ca durata de viaţă a unei baterii să scadă în timp, dar această regresie trebuie să fie una lentă. Dacă telefonul tău rămâne fără energie în doar câteva ore, trebuie să verifici atât bateria, cât şi aparatul. În funcţie de producător şi model, înlocuirea bateriei poate fi un proces simplu sau foarte complicat. Interesează-te cu privire la costurile montării unui acumulator nou şi compară-le cu preţul de achiziţie al unui telefon. Poţi avea surpriza ca raportul preţ-calitate să încline balanţa către a doua variantă.

Sistemul de operare nu mai primeşte actualizări

Update-urile pe care ţi le cere sistemul de operare din când în când sunt vitale pentru funcţionarea în siguranţă. Refuzul instalării unei actualizări de sistem poate fi provocat de surse interne sau externe. Spre exemplu, dacă nu dispui de suficientă memorie internă pentru fişierele ce trebuie descărcate în procesul de actualizare, acesta va fi amânat. În acest caz, eliberează spaţiul necesar şi vei fi din nou la zi cu sistemul.

În schimb, dacă producătorul telefonului nu-ţi mai furnizează update-uri, înseamnă că aparatura hardware sau softul sunt de generaţie veche şi nu mai fac faţă noilor provocări. Alţi producători pur şi simplu întrerup actualizările pentru modelele prea vechi, ca să te încurajeze să treci la următoarea generaţie. Oricum ar fi, fără aceste update-uri, telefonul tău va ceda în curând. Singura soluţie este înlocuirea.

Aplicaţiile se închid neforţat

Prăbuşirea repetată a aplicaţiilor în timpul funcţionării este un semn că aparatul cedează. Dacă primeşti des astfel de rapoarte şi te confrunţi cu situaţia neplăcută în care o aplicaţie se închide la câteva secunde după ce ai accesat-o, încearcă pentru început să reinstalezi aplicaţiile cu probleme. În caz că situaţia se repetă, e un alt semn că te aşteaptă un nou telefon.

Toate acestea la un loc şi fiecare în parte trebuie să te pregătească pentru decizia de a înlocui vechiul aparat nefuncţional cu unul nou. Ideea înlocuirii telefonului este bună nu doar din punct de vedere al comunicării prin convorbirii audio, video sau scrise, ci şi al punerii la punct cu cele mai noi tehnologii, extrem de utile în zilele noastre.