Unul dintre cele mai tari telefoane de gaming din 2018 va avea un urmaș și mai spectaculos.

Jurnaliștii de la Gizmochina au reușit să pună mâna în premieră pe ceea ce pare a fi viitorul telefon de gaming pregătit de cei de la Asus.

Potrivit AndroidAuthority.com, Asus ROG Phone 2 ar urma să-și facă apariția oficial sau să fie adus în discuție în cadrul evenimentului pe care compania îl organizează în data de 23 iulie.

Conform ultimelor informații obținute despre acest smartphone dedicat pasionaților de gaming, device-ul ar urma să aibă o rată de refresh a ecranului de 120Hz și va oferi utilizatorilor posibilitate să-și seteze singuri această rată de refresh, alegând între 60Hz, 90Hz și 120Hz.

Acest detaliu va fi foarte important pentru jocurile mai avansate, care necesită 120fps, însă înseamnă și o promovare mai mare pentru durata de viață a bateriei.

Ce mai este clar în privința acestui model este faptul că ar putea avea un procesor Snapdragon 855 Plus, un detaliu important pentru gameri. Din păcate, până în acest moment nu sunt cunoscute alte detalii tehnice.

Foto: Gizmochina
 

Share articol: